Asociatia BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA
Fotografia Organizatiei
Misiunea Organizatiei
- Implicarea activa în promovarea prin mijloace de comunicare conventionale si ne-conventionale a oricarei forme de turism în sa, cu precadere cele 100% ecologice, adica cel pe bicicleta sau pe cal.
- Asigurarea unei banci de informatii cu toate locatiile (pensiuni, cabane, hoteluri, campinguri, moteluri, hosteluri etc) unde se poate practica turismul-în-sa; cu toate traseele pe care poate practica turismul-în-sa; cu toate magazinele de specialitate; cu toate agentiile de turism ne-conventional implicate în aceste forme de ‚turism-în-sa’
- Implicarea în implementarea dpdv educativ, legislativ sau social, a Retelei Nationale de Trasee de Ciclo-Turism, elaborata de ProVELO / FBR.
- Realizarea unor proiecte de marcare a traseelor de ciclo-turism, în conformitate cu Reteaua Nationala de Trasee de Ciclo-Turism din România, pregatita si implementata cu ajutorul Coalitiei Pro-Velo / Federatiei Biciclistilor din Romania
- Promovarea bicicletei, prin orice mijloace de educare si promovare in masa, ca mijloc alternativ, durabil de transport.
- Construirea unei banci de informatii cu magazine, ateliere de reparatii, organizatii etc si publicarea lor sub forma de ghiduri, harti si pliante informative
- Organizarea unor manifestari expozitionale, proiectii de filme documentare cu caracter turistic, sportiv sau cultural
- Organizarea unor cursuri educative de arte populare, de turism rural sau de instruire sportiva
- Editarea de materiale informative (brosuri, pliante, albume) sau educative pentru prezentarea vechilor ocupatii, traditii si cutume
- Colaborarea cu institutii sau persoane ce desfasoara activitati similare de sustinere si promovare:
a) primariile / prefecturile / celelalte organe ale administratiei locale,
b) cu gradinitele / scolile / universitatile / alte forme ale invatamantului organizat,
c) cu unitati aflate in subordinea MAI, MApN (vanatori de munte, pompieri etc),
d) cu alte unitati responsabile din ministerele de resort.
- Elaborarea si distribuirea unui act oficial profesional numit “Certificat de Garantie” care va fi înmânat pensiunilor, cabanelor sau hotelurilor care se vor implica si vor asigura conditiile practicarii turismului în sa (în orice forma) definite de catre asociatie.
- Organizarea unor cursuri de specializare a instructorilor si ulterior de instructaj a amatorilor, în urma carora sa se poata elibera Diplome de Merit sau Calificari profesionale. Exemplu: cursuri instructori de turism ecvestru, cursuri instructori de cross country, down hill, free ride, free ride etc. Cursuri de ghizi turistici, cu orientare spre promovarea traditiilor cultural – artistice. Cursurile pot fi orientate spre diferite aspecte: medicale, mecanice, de orientare turistica, veterinare, istorice, etnografice.
- Organizarea unor evenimente cu caracter traditional, specifice turismului în sa, cu demonstratii si competitii, care sa aduca în prim plan si traditiile locurilor respective.
- Organizarea unor ture cu caracter traditional, care sa contina puncte de importanta nationala dpdv istoric, artistic sau cultural.
- Alcatuirea unor colectii de obiecte de arta si folclor prin donatii si prin luarea în custodie de la artisti populari sau orice alte persoane care doresc sa se implice sau sa ajute
- Plantarea de pomi fructiferi, înfiintarea si amenajarea punctelor turistice, identificarea, omologarea si marcarea traseelor turistice
- Înfiintarea unor biblioteci, videoteci etc satesti, prin donatii sau sponsorizari
Descrierea organizatiei
Nume:
BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA
Definitie:
Asociatia pentru promovarea traditiilor cultural-artistice, prin intermediul turismului in sa.
Situri web:
www.batesaua.ro , www.velorutia.ro , www.velorutia.ro/blog , www.hartavelo.ro , www.velomap.ro , www.avramiancu.ro , www.velomesager.ro , www.biciclisti.ro ,
Date de Identificare:
BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA este o organizatie nonprofit inscrisa in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor sub nr. 61 din 15.07.2004.
Certificat de Inregistrare Fiscala (C.I.F.): 16620556
Autorizatie: Dosar369 / PJ/ 01.07.2004
Conturile asociatiei BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA:
RO 91 RZBR 0000 0600 0521 3087 RON, Raiffeisen Bank – Dorobanti, Bucuresti
RO 88 RZBR 0000 0600 0915 1826 EUR, Raiffeisen Bank – Dorobanti, Bucuresti
INFO: Telefon: 0722 736694, 0722 238866, 021 315 9811, 311 8269
e-mail: geobatesaua@batesaua.ro , geobatesaua@yahoo.com,
ADRESA DE CORESPONDENTA: Str. Levantica, nr. 37, sector 3, 031401, Bucuresti
ADRESA SEDIU SOCIAL : Bucuresti, Str. Durau 2
BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA este afiliata la Coalitia Nationala PROVELO si membra fondatoare a FEDERATIEI BICICLISTILOR DIN ROMANIA
Obiectivele Organizatiei
Obiectivele Asociatiei BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA:
a) Impunerea formelor de turism „în sa” (pe cal, pe bicicleta, pe motocicleta, pe snow-jet, pe ski-jet, pe ATV, pe hidrobicicleta si orice alta forma de deplasare „calare” ) ca alternative ecologice, nedistructive, conservatoare si atragatoare de turisti în Tara Motilor, Muntii Apuseni precum si în alte zone similare;
b) Sprijinirea dezvoltarii agro-turismului, eco-turismului, a turismului rural, a turismului ocupational, socio-cultural, etic, istoric s.a. prin amenajarea si protejarea potentialului turistic al muntilor Apuseni, precum si al altor zone cu traditii cultural-artistice;
- Crearea conditiilor necesare pentru educarea locuitorilor zonelor respective în spiritul dezvoltarii acestor forme de turism,
- Promovarea metodelor ecologice de crestere a animalelor, de conservare si pregatire a fructelor de padure, a plantelor medicinale, a carnurilor, brânzeturilor sau a laptelui, in forma traditionala si in forma moderna;
c) Promovarea valorilor Muntilor Apuseni, a Tarii Motilor si a locuitorilor acesteia, precum si a oricarei alte zone bogate in traditii cultural-artistice, astfel: relieful; obiceiurile de crestere a animalelor si de prelucrare a lemnului; traditiile cultural-artistice cum ar fi buciumatul, organizarea Targurilor de vite, Târgului de Fete de pe Muntele Gaina; transhumanta; satul romanesc în forma sa arhaica, constructia de case din lemn si portul popular specific;
d) Militarea pentru renasterea spirituala a satului, a traditiilor de munca si etnografice specifice, a datinilor, a folclorului,
- Stimularea initiativelor particulare si colective care au ca obiectiv valorificarea resurselor naturale prin dezvoltarea mestesugurilor traditionale;
e) Implicarea periodica si cu consecventa în activitatile destinate protectiei naturii si reducerii poluarii, prin demersuri si masuri ce conduc la refacerea echilibrului ecologic
f) Crearea si actualizarea unei banci de date care sa cuprinda totalitatea facilitatilor, serviciilor si utilitatilor specifice desfasurarii de actiuni turistice, sportive si cultural-istorice
g) Salvarea, revitalizarea, sprijinirea si încurajarea traditiilor cultural-artistice prin orice forma de turism „în sa”: pe cal, pe bicicleta, pe motocicleta, pe snow-jet, pe ski-jet, pe ATV, pe hidrobicicleta si orice alta forma de deplasare calare.
h) Redescoperirea si promovarea mestesugurilor stravechi, cum ar fi: potcovaria, selaria, productia de accesorii hipice, construirea de care, carute si sarete. Dezvoltarea si deprinderea unor mestesuguri noi: mecanica si service pentru biciclete, motociclete etc....
i) Sprijinirea dezvoltarii unor infrastructuri propice atragerii de investitii si finantari în scopul revitalizarii traditiilor, prin informarea si formarea de personal local specializat pentru aceste activitati.
Reprezentarea si sustinerea intereselor membrilor Asociatiei în fata autoritatilor, organizatiilor si organismelor similare nationale si internationale, sau cu activitate înrudita.
Activitatea Organizatiei
Din anul 2004, anul infiintarii, asociatia a facut eforturi semnificative pentru introducerea drepturilor legale pentru biciclisti si cicloturisti. Împreuna cu colegii din Coalitia Nationala ProVelo / Federatia Biciclistilor din Romania, am demarat proiecte de lobby pe lânga institutiile implicate în procesul de legiferare, prin promovarea unui set de propuneri de modificare a Codului Rutier, prin propunerea unor standarde noi de cai de comunicatii specifice biciclistilor si prin promovarea studiului necesar implementarii Retelei Nationale de Trasee de Cicloturism din România.
Legatura între magistralele biciclistice, traseele de cicloturism si echipamentul de bicicleta este foarte clara. Dar nu vorbim aici numai de cicloturism! Pe aceleasi trasee, se poate merge si calare pe cal, pe ATV sau pe motocicleta! Depinde de ce chef sau experienta ai… Cu cât mai multe trasee deschise si marcate, cu atât mai multi turisti vor putea practica si aceste forme de turism activ, sportiv si de aventura. Daca aceste magistrale si trasee nu apar, este greu de imaginat ca se va putea vorbi de o industrie specifica sau de o piata de profil.
Asociatia BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA a dezvoltat o strategie în patru directii pentru a scoate la iveala tot ce este mai bun în domeniul turismului în sa.
1. Practicarea turismului în sa responsabil
2. Voluntariat în activitatea identificare, omologare, marcare si întretinere de trasee
3. Politici de lobby si PR, strategii de promovare a diferitelor forme de turism in sa
4. Formare profesionala si dezvoltarea bazelor de date specifice
In anul 2005 a fost initiat grupul de discutii si lista de discutii pe yahoo: batesua@yahoogroups.com. Tot atunci a fost organizat primul mars de protest (de forma "Masa Critica") din Bucuresti. In anul 2005 a fost demarat si situl www.batesaua.ro.
In anul 2006 au fost organizate diferite defilari demonstrative, cu ocazia unor evenimente care promovau mobilitatea, transportul durabil.
In anul 2007 a fost initiata si implementata campania "VELORUTIA. O REVOLUTIE PE DOUA ROTI". In acelasi an, a fondat impreuna cu inca 7 asociatii din tara, FEDERATIA BICICLISTILOR DIN ROMANIA. A fost demarat si situl www.velorutia.ro.
Asociatia BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA îsi propune sa devina în anii urmatori una dintre cele mai dinamice organizatii, eficiente atât din punct de vedere legal cât si eductional. Sa câstige în timp scurt o autoritate recunoscuta de toate organizatiile implicate în activitati similare, precum si de publicul larg.



.jpg)
