Asociatia BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA
Lista Documente
Aceste organizatii, cu ocazia diferitelor proiecte initiate de Asociatia “BATE SAUA” sau a initiativelor reciproce, sunt interesate sa sprjine intr-un mod activ activitatile si demersurile noastre. Sa speram ca vom reusi sa batem .. fierul cat e cald, cu promptitudine si cu eficienta, cu rezultate pozitive de ambele parti… astfel incat, la final, sa putem si noi sa mergem la culcare linistiti, cu constiinta curata si sufletul impacat…
Activitatea lor si modul de colaborare cu asociatia noastra:
ADMINISTRATIA STRAZILOR BUCURESTI
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Colaborare specifica referitoare la informarea opiniei publice, in legatura cu evolutia proiectelor de implementare a retelei de piste de biciclete, a infrastructurii specifice. Informare specifica din punctul de vedere al utilizatorilor si beneficiarilor acestei infrastructuri.
AICI Bucuresti [Asociatia Investitorilor din Centrul Istoric – Bucuresti]
AICI Bucuresti este organizatia care incerca sa redea bucurestenilor centrul lor istoric. Care vine sa re-construiasca toate cafenelele, hotelurile, restaurantele, salile de expozitie si de spectacol de care tuturor ne este dor! Cu ajutorul lor, putem spera la un efort comun de realizare a unor trasee de bicicleta prin viitorul cartier boem, plin de aroma si savoare cultural-artistica.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Lobby, suport reciproc, diseminarea informatiilor cu privire la aspectele cultural-artistice si turistice, organizarea unor dezbateri publice
ALMA-RO [Asociatia pentru promovarea drepturilor fundamentale ale omului]
ALMA-RO face parte din:
- Asociatia Mediatorilor Profesionisti din Romania,
- SEENGO (South Eastern European NGOs) - Reţeaua regională care susţine activitatea Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est (Masa de lucru I)
- CANCEE (Climate Action Network Central and Eastern Europe)
- SEEENN (South Eastern European Environmental NGO’s Network)
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: ALMA-Ro se va implica in managementul conflictelor, organizarea unor dezbateri publice
ANC [Asociatia Nationala a Ciclistilor]
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Diseminare si comunicare
APC-ROMANIA [Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania]
Lobby, PR, consultanta pentru comerciantii din industriile cu specific, informare a consumatorilor in legatura cu drepturile pe care le au.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Orice propietar de magazin de biciclete sau de unitate service specializata trebuie sa fie constient ca are obligatii legate de garantie, service etc. Orice cumparator trebuie sa stie ca are drepturi la service, garantie etc. Detalii legate de aspecte juridice, legale etc, veti putea primi de acum inainte din partea APC Romania, o organizatie care are dreptul de a consilia, de a interveni pentru aplanarea conflictelor, dar, atentie! Nu are dreptul de control!
ASOCIATIA GOODARTOFNOON / ORGANIZATIA “GREEN MAP”
GOODARTOFNOON este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, al cărei scop este acela de a sprijini, iniţia şi a realiza programe culturale, economice, sociale şi de mediu, care să promoveze dezvoltarea educaţiei, artelor, meşteşugurilor şi tradiţiilor autentice, conservarea monumentelor istorice şi a biodiversităţii, dezvoltarea activităţilor de tineret şi sociale, sporirea cunoaşterii şi participării civice, sprijinirea valorilor umane, conştientizarea comunităţilor asupra importanţei promovării, conservării şi reabilitării patrimoniului cultural şi natural.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]:
Realizarea unor harti tematice de interes pentru biciclisti, care vor contine informatii speifice: trasee, magazine, ateliere, popmpe de aer, vulcanizari, parcari dedicate etc… Suport reciproc prin experti locali, expertiza specifica biciclistica, dezvoltarea unor proiecte comune, voluntariat si educatie asociativa, lobby, informare si diseminare.
ASUB [Asociatia Spatiu Urban – Bucuresti]
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: colaborare punctuala in cadrul proiectului TUB (Transcentral Urban Bucuresti)
ASUPB [Asociatia Studentilor din Universitatea Politehnica Bucuresti]
Educatie, lobby, diseminare si promovare a proiectelor si evenimentelor, voluntariat
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Comunicarea cu studentii, informare si educare.
AVAC [Asociatia Victimelor Accidentelor de Circulatie din Romania]
Propuneri de adaptare a legislatiei rutiere, educare pentru prevenire, cercetari si studii specifice, organizarea unor dezbateri publice
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: De acum inainte, AVAC Romania -dedicata sustinerii drepturillor victimelor accidentelor - va incerca sa ne ofere sprjin si in apararea drepturilor biciclistilor care au fost implicati in accidente rutiere. In cazul unor situatii neplacute, ne puteti contacta pentru a cauta solutii. Recomandare: este bine sa aflati din timp ce drepturi aveti si ce aveti de facut dpdv legal in caz de accident, pentru a nu va trezi dupa, ca de fapt nu mai aveti niciun drept deoarece nu ati facut nu stiu ce demers…
CARPATBIKE [Organizatie specializata in cicloturism, consultanta si dezvoltare de proiecte cu caracter biciclist]
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: redactare si coordonare de proiecte, implementare si evaluare
CENTRAS [Centrul de Asistenta pentru ONG-uri]
Organizatie care isi propune sa sprijine mediul non-profit, societatea civila in ansamblu.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]:
Colaborare specifica pe proiecte precum Vitrina Societatii Civile, e-agora etc…
DGPMB [Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti]
Parteneriat cu BATE SAUA [in curs de redactare si semnare]: educatie civica, pe teme legislative si de circulatie, diseminare, informare.
FEDERATIA BICICLISTILOR DIN ROMANIA
Infiintata si la initiativa asociatiei BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA, federatia are ca membri fondatori opt cluburi si asociatii de profil din tara. Federatia are ca scop declarat promovarea intereselor comunitatilor de biciclisti, atat la nivel legislativ, cat si social.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Suport reciproc prin experti locali, expertiza specifica biciclistica, dezvoltarea unor proiecte comune, voluntariat si educatie asociativa, lobby, informare si diseminare, organizarea unor dezbateri publice.
INSTITUTIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCURESTI
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: sustinere guvernamentala, diseminare, promovare la nivelul administratiei locale. Sprijin in organizarea unor evenimente publice sau oficiale.
KOMUNITAS [Asociaţie de atitudine civică]
Asociatia KOMUNITAS este formata dintr-un grup de tineri cercetatori in domeniul stiintelor sociale, care isi propun sa contribuie la transformarea societatii si imbunatatirea calitatii vietii prin interventii sociale care vizeaza:
• Studiu si reflectie socio-antropologice
• Stabilirea unor contacte socio-culturale intre diferite realitati sociale
• Crearea de noi spatii de interactiune sociala
• Dezvoltarea participarii indivizilor la viata comunitatilor in care traiesc
• Facilitarea accesului la cultura a unor categorii defavorizate
• Incurajarea folosirii spatiului public din zone defavorizate in vederea cresterii vizibilitatii sociale si a puterii de autoreprezentare a unor categorii dezavantajate
• Depasirea unor stereotipuri sociale
Parteneriat cu BATE SAUA [2005]:
Organizarea de evenimente publice, educative. Organizarea de actiuni cu caracter demonstrativ, protestatar. Realizarea de documentare sociale.
MyBike [Organizatie de biciclisti din Bucuresti]
Portal online de promovare si comercializare a bicicletelor.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]:
Diseminare si comunicare. Polarizarea comunitatilor de biciclisti, generand o voce unitara, puternica, in cercurile cumparatorilor si comerciantilor.
MARE NOSTRUM [Organizatie ecologica pentru protectia mediului, si a Marii Negre]
Mare Nostrum este o organizatie deschisa tuturor cetatenilor preocupati de degradarea mediului litoralului românesc, a carei misiune este de a determina schimbarea practicilor si atitudinilor actuale ale comunitatilor locale, factorilor de decizie si altor grupuri de interese, cu cele care asigura conservarea si utilizarea rationala a resurselor naturale din zona costiera româneasca. Punând accentul pe parteneriat si respectul fata de mediul înconjurator, Mare Nostrum activeaza în directia constientizarii publice, a educatiei ecologice si creeaza presiune fata de factorii decizionali, pentru protectia efectiva a mediului Marii Negre si zonei costiere românesti.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Specializata in cercetare marina, protectia mediului litoral si a zonei costiere, organizatia Mare Nostrum are in componenta si o sectiune dedicata cicloturismului. Cu ajutorul lor, incercam si colaborari pentru organizare, dar si pentru definirea unor trasee de cicloturism in zona Dobrogei si a Marii Negre. Educare, diseminare si comunicare
MIORITICS / Dor de Duca [Promovarea turismului, traditiilor si ecologiei, a modului inteligent de petrecere a timpului liber]
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Diseminare si comunicare, promovare in general si idei bune in particular
OAR [Ordinul Arhitectilor din Romania]
Dintre obiectivele importante ale activitatii acestei organizatii profesionale, putem enumera: protejarea si promovarea calitatii produsului de arhitectura si urbanism etc.
Ordinul Arhitectilor din Romania, prin activitatea membrilor acestuia, are nobila misiune de a convinge pe orice beneficiar al serviciilor de arhitectura ca acestea reprezinta, in primul rand, un act de cultura de interes public, cu implicatii urbanistice, economice, sociale si ecologice.
Ordinul Arhitectilor din Romania este organizatia profesionala care promoveaza eforturile catre o arhitectura durabila, de inalta calitate, care sa inglobeze solutii tehnologice de ultima ora, o arhitectura care sa se integreze in mediul construit existent respectand natura, resursele, specificul si mostenirea culturala a comunitatilor.
Ordinul Arhitectilor din Romania considera proiectarea in domeniul arhitecturii si urbanismului ca un proces de sinteza, interdisciplinar, care inglobeaza efortul intelectual si creativitatea atat a arhitectilor cat si a altor specialisti, si se preocupa de relatia cu toate componentele care participa la realizarea constructiilor si dezvoltarii edilitare a localitatilor.
Parteneriat cu BATE SAUA [in curs de redactare si semnare]: colaborarea punctuala in ceea ce priveste planurile de urbanism, studiile de fezabilitate necesare introducerii bicicletei in strategiile de deyvoltare urbana.
POSTURI RADIO : Radio Guerilla
PROVELO [Coalitia Nationala de cicloturism si promovare a bicicletei in Romania]
Suport reciproc prin experti locali, know-how specific biciclistic, dezvoltarea unor proiecte comune, voluntariat si educatie asociativa, lobby, informare si diseminare, organizarea unor dezbateri publice. Proiecte comune, de mare anvergura:
- implementarea Retelei Nationale de Trasee de Cicloturism,
- elaborarea unor standarde de pensiuni de cicloturism,
- impunerea acceptarii meseriei de ghid de cicloturism si definirea acesteia
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: ProVelo este o forma de colaborare bazata in primul rand pe voluntariat si pe implicare sociala a unor organizatii de promovare a bicicletei si a cicloturismului din toata tara. Inca nu are o forma de organizare juridica, dar va avea intr-un viitor apropiat.
PUBLICATII : MBike, DeTeren, Student Max, Unu la Unu, 24 FUN
RATB [Regia Autonoma de Transport Bucuresti]
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: colaborare in cadrul proiectului SPICYCLES
SPHERA BUILDING CENTER
Centru comercial specializat in constructii, imobiliare, amenajari
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: organizare de seminarii si conferinte, ateliere de lucru, incurajarea utilizarii bicicletei in randul angajatilor si clientilor.
TURISM EXPLORER
Portalul virtual Turism Explorer ofera o modalitate ingenioasa de relaxare cateva minute bune pe zi intre orele de munca, intre orele de scoala, intre orele de studiu, intre orele de stres si zbucium. Contine fotografii instantanee, colectii foto, imagini diverse.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: ca orice comunitate virtuala de iubitori de natura, munte si viata curata, are rolul asumat de diseminare a informatiilor, de transmitere a mesajelor sau chemarilor
VELO-CITY [Grup de arhitecti – castigatori ai unui concurs de arhitectura cu proiectul numit “Trasee de bicicleta pentru Bucuresti”, proiect adjudecat de Ordinul Arhitectilor]
Diseminarea informatiilor legate de tipurile de cai de comunicatie biciclista, promovarea valorilor si beneficiilor, lobby, planificare si implementare a MasterPlan-ului pentru Biciclete.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: Velo-City este grupul initiat de studentii arhitecti care au elaborat proiectul “Piste de biciclete pentru Bucuresti”, proiect luat deja in calcul de catre primaria capitalei.
X-Bikers [Organizatie de biciclisti din Bucuresti]
Magazin online, portal dedicat biciclistilor amatori de sporturi extreme.
Parteneriat cu BATE SAUA [2007]: ca orice comunitate virtuala de biciclisti, are rolul asumat de diseminare a informatiilor, de transmitere a mesajelor sau chemarilor. Diseminare si comunicare. Colaborare in organizarea unor evenimente publice.
Data modificarii: 17 Dec 2007
24.06.2005
Bună ziua!
Asociaţia BATE ŞAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA încearcă să promoveze beneficiile turismului în şa.
Radio Europa Liberă a luat notă de acest demers, şi iată că astăzi, 24 iunie 2005 la ora 18.00, pe frecvenţa acestui post de radio, va fi difuzat un material care prezintă problemele cu care se identifică atât bicicliştii, cicloturiştii, dar şi organizaţiile de profil din România.
Vă prezint în cele ce urmează spicuiri din acel material:
<< Zilele trecute, preşedintele Camerei Deputaţilor de la Bucureşti Adrian Năstase a făcut un mic exerciţiu de imagine, cu ocazia zilei sale de naştere. Călărind prin Parlament bicicleta primită cadou de la medicul personal al lui Ion Iliescu, dl Năstase s-a lăudat că va pleca pe două roţi de la Bucureşti spre Cornu.
Dar nu va putea face asta. Dacă a vorbit serios, înseamnă că habar n-are că nu va putea ajunge la Cornu pe bicicletă din cauză că, de la Băneasa înspre ieşirea din Bucureşti, accesul bicicletelor pe drumul naţional care duce spre Valea Prahovei
Dar ce înseamnă mersul pe bicicletă în România? Răspunde Radu Mititean, şeful Clubului de Cicloturism de la Cluj: „Mersul cu bicicleta în România a ajuns în ultimii 15 aani să fie un act de curaj, o aventură, şi mulţi oameni care mergeau cu bicicleta, pentru că mare parte din români au bicicletă, de ani de zile nu mai îndrăznesc să o folosească, de teamă pentru sănătatea sau chiar viaţa lor, ca să nu mai vorbim de disconfortul pe care îl presupune deplasarea cu bicicleta atît în oraş cît şi în extravilan, pe şosele în scop recreativ.
Ceea ce e firesc în multe ţări ale Europei a ajuns să fie în România un act de nebunie. Nu doar că nu există nici un fel de facilităţi în România, că nu există piste de biciclişti practic în nici un oraş, dar sînt chiar şi interdicţii. Sînt oraşe cum e Tîrgu Mureş, unde autorităţile locale au decis, ca soluţie, pentru probeme de trafic, că este voie să circuli cu maşina în centrul oraşului, nu şi cu bicicleta. Avem de-a face cu un gen de politici aberante legate de transport, aşa că bicicliştii sînt fericiţi acolo unde nu au nici o interdicţie şi visează ca, într-un viitor îndepărtat, să beneficieze de minime facilităţi, cum ar fi parcări pentru bicilete, benzi speciale pe şosele, astfel ca să nu le mai frică să iasă din casă pe bicicletă, aşa cum se întîmplă astăzi în marile oraşe ale României .
Radu Mititean a explicat că organizaţiile care militează pentru mersul pe bicicletă din România se luptă pe două fronturi. Unul este Codul Rutier. Acum doi ani, dl. Mititean a reuşit eliminarea din acest Cod a interdicţiei generale de acces pe drumurile naţionale cu statut de drum european, dar în acest cod au rămas foarte multe bariere care trebuie înlăturate.
Al doilea front este partea de cicloturism: în România nu există conceptul de traseu cicloturistic, fapt pentru care chiar dacă ar fi bani şi oameni dispuşi să facă marcaje cicloturistice în România, acest lucru e interzis pentru că în legislaţia românească nu există noţiunea de traseu cicloturisitic.
Dar ce ar avea de cîştigat România dacă mersul pe bicicletă şi cicloturismul ar fi promovate şi ar avea statut legal? Am primit un răspuns de la Geo Culda, expert în comunicare, liderul unei organizaţii care promovează turismul călare (pe bicicletă, pe cal şi pe ATV) în România, numită nu întîmplător „Bate Şaua Să Priceapă Iapa”: „Am cîştiga preznţă pe harta turistică europeană şi nu numai, am cîştiga o cultură mai bogată în zona turismuluii, am cîştiga bani şi insfrastructură etc.
" Pentru Geo Culda, un exemplu de urmat este Germania, sau Cehia, unde există trasee de speciale care alimentează pensiuni dedicate cicloturismuluiBicicleta este un foarte popular vehicol alternativ în Uniunea Europeană, pentru că nu poluează, şi nu face zgomot. În multe capitale ale vechiului continent, bicicleta a devenit un foarte răspîndit mijloc de transport de acasă la locul de muncă. Există multe asociaţii care promovează mersul pe bicicletă şi care orgranizează deplasări pe trasee specializate în natură. În Cehia, fenomenul este atît de răspîndit încît societatea naţională de transport feroviar a fost nevoită să introducă în garniturile de tren vagoane speciale pentru biciclişti, cu compartimente pentru parcarea bicicletelor.
LUCIAN ŞTEFĂNESCU
RADIO EUROPA LIBERĂ
ELD >>
Bateti saua, nu pierdeti vremea (buna)!
GeoBateSaua
0722.736694
Data modificarii: 17 Dec 2007
VELORUTIA. O REVOLUTIE PE DOUA ROTI !
Pedalam pentru:
LIBERTATE !
SANATATE !
MOBILITATE !
În cadrul campaniei « VELORUŢIA. O REVOLUŢIE PE DOUĂ ROŢI » - proiect finanţat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti -, Asociaţia BATE ŞAUA SĂ PRICEAPĂ IAPA, în colaborare cu asociaţia KOMUNITAS şi grupul VELO-CITY, vor organiza sâmbătă, 22 septembrie « O Zi fără Maşina Ta in Orasul Tau » : o plimbare pe biciclete pentru a demonstra că există mulţi oameni în Bucureşti care vor să circule PE SOSEA fără maşină.
Adunare: Arcul de Triumf / Orele 16.00
Traseu: Arcul de Triumf – Bd. Kisseleff – Piata Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Natiunilor Unite – Bd. Libertatii – Calea 13 Septembrie – Str. Uranus – Terasa E-Uranus
Defilare: in intervalul 17.00 – 18.00
Participantilor la plimbare, li se recomanda :
Sa isi « inarmeze » bicicleta cu flori, frunze si orice alt decor naturist, colorat si vesel !
La Terasa E-Uranus, se vor distribui borcane cu aer curat, ne-poluat. Vom face cateva proiectii video cu filme despre ce inseamna bicicleta in lume, avantaje si beneficii aduse de utilizarea ei ca mijloc alternativ de deplasare urbana. Toti cei care vor veni calare pe bicicleta, vor beneficia de intrare libera in seara respectiva.
Partenerii interesati sa sprijine aceasta defilare:
Radio Guerrilla, 24-FUN, MIORITICS, DC Communication, TUB, Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti.
INFORMATII UTILE:
Parteneri ai proiectului VELORUTIA:
AICI Bucuresti [Asociatia Investitorilor din Centrul Istoric – Bucuresti]
Asociatia PROIECT URBAN Bucuresti
ALMA-RO [Asociatia pentru promovarea drepturilor fundamentale ale omului]
ANC [Asociatia Nationala a Ciclistilor]
APC-ROMANIA [Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania]
ASUPB [Asociatia Studentilor din Universitatea Politehnica Bucuresti]
AVAC [Asociatia Victimelor Accidentelor de Circulatie din Romania]
CARPAT BIKE[Organizatie de cicloturism]
CENTRAS [Centrul de Asistenta pentru organizatiile non-guvernamentale]
KOMUNITAS [Asociaţie de atitudine civică]
MyBike [Organizatie de biciclisti din Bucuresti]
MBike [Revista specializata in mountain biking]
MARE NOSTRUM [Organizatie ecologica pentru protectia mediului, si a Marii Negre]
MIORITICS / Dor de Duca [Promovarea turismului, traditiilor si ecologiei, a modului inteligent de petrecere a timpului liber]
PROVELO [Coalitia Nationala de cicloturism si promovare a bicicletei in Romania]
ghid de cicloturism si definirea acesteia
VELO-City [Grup de arhitecti – autorii proiectului de arhitectura numit ‘Trasee de bicicleta pentru Bucuresti’]
X-Bikers [Organizatie de biciclisti din Bucuresti]
In acelasi timp, se incearca punctarea unui eveniment european, intitulat SAPTAMANA EUROPEANA A MOBILITATII, derulat in toate orasele europene in intervalul 16-22 septembrie.
“Străzi pentru oameni” va fi tema centrală pentru Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2007. Realocarea spaţiului public stradal urban nu îşi propune să facă viaţa grea pentru şoferii auto, ci să îmbunătăţească opţiunile de mobilitate şi calitatea vieţii urbane pentru toţi participanţii la trafic.
A şasea ediţie a Săptămânii Europene a Mobilităţii este organizată în jurul subiectului « Străzi pentru oameni », temă care încearcă să demonstreze că alocarea unui spaţiu din ce în ce mai mare pentru automobile nu este soluţia problemei aglomerării din trafic şi provocărilor transportului urban. Din contră, reducerea spaţiului stradal destinat maşinilor reprezintă o soluţie sustenabilă, eficientă care permite şi trăirea unei vieţi mai sănătoase fără reducerea mobilităţii personale.
Tema aceasta încurajează autorităţile locale să re-aloce o parte din suprafaţa şoselelor, nu a trotuarelor , pentru transportul ne-motorizat !
Asociatia BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA incearca de peste patru ani sa informeze si sa educe natia romana in legatura cu tot ceea ce inseamna deplasarea pe bicicleta, sa promoveze avantajele aduse de aceasta in societatea romaneasca, prin :
- Impunerea formelor de deplasare pe doua roti ca alternative ecologice, nedistructive, conservatoare si atragatoare de turisti în Romania;
- Implicarea periodica si cu consecventa în activitatile destinate protectiei naturii si reducerii poluarii, prin demersuri si masuri ce conduc la refacerea echilibrului ecologic ;
Mai multe informaţii la :
www.batesaua.ro
www.velorutia.ro
Bateti Şaua, nu pierdeţi vremea (bună)!
George Culda – Preşedinte
Data modificarii: 17 Dec 2007
Data modificarii: 14 Dec 2007



.jpg)
