Prima pagina> Director organizatii> SOS Satele Copiilor Romania

SOS Satele Copiilor Romania

Fotografia Organizatiei

Misiunea Organizatiei

Misiunea organizatiei
SOS Satele Copiilor Romania este o organizatie umanitara care ocroteste in mediu familial copii care nu pot fi ingrijiti de proprii parinti, asigurandu-le un camin permanent pana la integrarea lor sociala si profesionala.

Descrierea organizatiei

A devenit personalitate juridica cu statut propriu la 26.11.1990, in baza unei Conventii de colaborare intre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si organizatia SOS-Kinderdorf International din Austria. Cu sprijinul financiar al SOS-Kinderdorf International, au fost construite in Romania doua Sate SOS (in Bucuresti si Cisnadie - jud. Sibiu), inaugurate oficial in octombrie 1993.
 
Membru SOS – Kinderdorf International
SOS-Satele Copiilor Romania este membra a SOS – Kinderdorf International (sediul central in Austria), asociatie cu caracter social, neangajata politic sau religios, al carei scop este acela de a oferi o familie copiilor care care au nevoie de un nou camin permanent, fara deosebire de rasa, nationalitate sau apartenenta religioasa.

Obiectivele Organizatiei

SOS Satul Copiilor  ofera ingrijire pe termen lung într-un climat apropiat celui familial beneficiarii sai.
Conceptul de îngrijire a copiilor în mediu familial, se bazează pe patru principii esenţiale pentru creşterea unui copil: mama, fraţii şi surorile, casa, comunitatea (Satul).
Fiecare copil fără familie primeşte o mamă socială, care îi oferă afecţiune, echilibru, stabilitate şi protecţie
În România există trei Sate SOS, SOS Satul Copiilor Bucureşti cu 15 case familiale, SOS Satul Copiilor Cisnădie (judeţul Sibiu) cu 12 case familiale şi SOS Satul Copiilor Hemeiuş (judeţul Bacău) cu 4 case familiale.
Fiecare casă corespunde nevoilor unei familii numeroase (camere pentru copii, sufragerie, bucătărie, băi). Mama socială locuieşte împreună cu copiii şi le oferă acestora un cămin. Satul SOS reprezintă pentru copil prima sa comunitate
.
Mama SOS împreună cu 6-7 copii (băieţi şi fete de vârste diferite), care cresc împreună ca fraţi şi surori, formează o familie. Fraţii biologici sunt întotdeauna crescuţi împreună.
În Satul SOS (o comunitate formată din 10-15 case familiale), fiecare familie locuieşte într-o casă proprie.
 
 

Activitatea Organizatiei

1990     În luna iunie se semnează Convenţia de colaborare între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi organizaţia SOS Kinderdorf International, iar la 26 noiembrie se înfiinţează SOS Satele Copiilor România, ca asociaţie naţională cu personalitate juridică.
1991     Începe construcţia a două Sate SOS în Bucureşti (15 case familiale) şi Cisnădie, judeţul Sibiu (12 case familiale).
1992     Se organizează la Bucureşti prima serie a cursului “Şcoala Mamei SOS” pentru pregătirea de mame sociale.
1993          Sunt inaugurate oficial cele două Sate SOS, din Bucureşti şi Cisnădie.
 
1995     Îşi începe activitatea Grădiniţa SOS Cisnădie.
1997     Semnifică inaugurarea Taberei de Vacanţă SOS Cisnădie şi începerea activităţii în Grădiniţa SOS Bucureşti.
1998     Proiectul SOS de prevenire a separării copilului de familia sa din Bucureşti
1999     SOS Comunitatea de Tineri 1 Bucureşti primeşte primii tineri
 
2000    Proiectul SOS de sprijin comunitar din Cisnădie răspunde la semnalul de ajutor al comunităţii
2001          Comunitatea de Tineri 1 Sibiu îşi deschide porţile.
2002       SOS Maşina cu Jucării - îşi începe activitatea. Primii patru tineri pleacă în viaţă independenţi şi autonomi
2003          Inaugurăm SOS Comunitatea de Tineri 2 Bucureşti.
2004          Pregătim cea de a patra Comunitate de Tineri, la Sibiu
  2005          Suntem acreditaţi ca furnizori de servicii sociale; A doua Comunitate de tineri este inaugurata în Sibiu. Obţinem recunoaşterea profesiei de părinte social pentru mamele SOS şi includerea acesteia în Clasificarea ocupaţiilor din România Derulăm proiectul FIFA pentru SOS Satele Copiilor. Semnăm acordul de preluare a unui proiect în Bacău, unde vom dezvolta al 3-lea sat SOS
2006          Inaugurăm cel de-al treilea Sat SOS la Hemeiuş, judeţul Bacău. Obţinem finanţare 100% pentru proiectul SOS Maşina cu Jucării. Ne dezvoltăm proiectele de Întărire a familiei, în toate cele trei locaţii ale Satelor SOS. Se mută Comunitatea de Tineri 1 de la Bucureşti într-o locatie nouă. Am realizat proiectul Hara pentru SOS Satele Copiilor, ce a însemnat şi melodia Am ales SOS! cântată in duet cu o fetiţă de 6 ani, beneficiar al nostru.
 2007 Am continuat munca la dezvoltarea proiectelor noastre. Ne-am propus si am inceput realizarea evaluarii calitatii serviciilor noastre, a Proiectului de Intarire a Familiei si a serviciilor oferite in Casele familiale. Am creat echipe noi si lucram la soliditatea lor; am dezvoltat metodele de atragere de fonduri si de promovare a activitatii asociatiei.
        
 

Logare utilizatori

Creeaza cont utilizator

Creeaza contul tau de asociatie si beneficiaza gratuit de toate facilitatile sistemului eAgora
Forumular de inscriere
Solutie web TreeWorks