"CU CĂRȚILE PE MASĂ: Un Anschluss stalinist. Pentru eternitate?" de Dorin Tudoran

24 Feb 2010

Monopolul anticomunismului

Fiindcă numele meu a fost pomenit într-unul din materialele de presă ce discută situația dlui Marius Oprea și a institutului pe care îl conduce, iată ce am de spus:

Cronologia

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) a fost înființat la 21 decembrie 2005, la inițiativa premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Președinte al institutului a fost numit istoricul Marius Oprea.

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR) a fost înființată de președintele Traian Băsescu în luna aprilie 2006. Președinte al comisiei a fost numit sociologul Vladimir Tismăneanu.

IICCR a fost constituit ca o structură permanentă, în subordinea Guvernului și în coordonarea primului ministru.  CPADCR a fost constituită ca o structură cu termen de existență limitat. După îndeplinirea mandatului – elaborarea raportului pe baza căruia președintele avea să condamne dictatura comunistă – CPADCR urma să-și înceteze activitatea.

Acestea sunt faptele și orice încercare de rescriere a lor constituie un act de mistificare.

Erorile inițiale

Am afirmat la timpul respectiv că necooptarea dlui Vladimir Tismăneanu - reputat analist al comunismului - în Consiliul științific al IICR a fost o eroare. În același timp, am afirmat că înființarea unei alte structuri pentru dl Vladimir Tismăneanu a fost și ea o eroare.

Instituțiile serioase nu se întemeiază de dragul competițiilor politice ori pentru gâdilarea unor egouri debordante. Se întemeiază pentru rațiuni de o cu totul altă natură și, finanțate fiind din banul public, trebuie să servească interesele statului de drept, nu interesele statului la coadă după onoruri și căpătuială.

Conflictul

Ce a fost perceput de la bun început drept o concurență  între președinte și premier a fost transformat de chibiți într-o competiție nepotrivită: Cine este mai anti-comunist: Traian Băsescu sau Călin Popescu-Tăriceanu?

Alcătuirea documentului pe baza căruia președintele urma să condamne dictatura comunistă ar fi trebuit încredințată unei instituții deja existente și operând pe bani publici – IICCR. Un asemenea document trebuia să fie unul scurt și putea fi elaborat fără nici o dificultate în maximum o lună.

Un Raport de felul celui încredințat spre alcătuire CPADCR este un document care, spre a fi întocmit și prezentat în varianta optimă, ar fi avut nevoie de un termen de elaborare mult mai întins decât cele șase luni puse la dispoziția CPADCR.

Documentul de care avea nevoie președintele spre a condamna o dictatură nu poate fi înlocuit de Raport cum, tot așa, Raportul are altă menire decât documentul de care avea nevoie președintele. Sunt documente complementare, nu documente care se pot substitui reciproc.

Indiferent dacă hotărârea președintelui de a crea CPDCAR a fost determinată de o competiție cu premierul  și dincolo de slăbiciunile Raportului, președintele Traian Băsescu are meritul inalienabil de a fi declanșat un proces de a cărui anvergură mulți nu par a fi conștienți nici astăzi. Riscul pe care și l-a asumat dl Traian Băsescu  a fost substanțial.

Dl Vladimir Tismăneanu are meritul de a fi coordonat alcătuirea Raportului sub o imensă presiune a timpului. Și nu doar a timpului.

Din păcate, tensiunile dintre președinte și premier au trecut cu mult dincolo de cei doi oameni politici, atingând instituții. Încercarea unora de a monopoliza demersurile anticomuniste în România a turnat gaz peste foc.

De la falsa întrebare Cine este mai anticomunist: Traian Băsescu sau Călin Popescu-Tăriceanu?  s-a ajuns la întrebarea și mai nepotrivită – Cine este mai priceput în investigarea crimelor dictaturii comuniste: Vladimir Tismăneanu sau Marius Oprea?

După condamnarea dictaturii comuniste de către președintele Traian Băsescu, reflectoarele s-au focalizat pe CPDCAR.  Dl Vladimir Tismăneanu a devenit, simultan, obiectul urii celor ce nu aveau nici un interes să vadă o condamnare a dictaturii comuniste și idolul altora, unii dintre ei deveniți, cam peste noapte, ostentativ de anticomuniști. Sub valul de ură ce s-a abătut asupra sa, dl Vladimir Tismăneanu a eșuat în administrarea lucidă a criticilor venite din bună-credință, asimilându-le campaniei venite din ură viscerală față de numele său.

Potrivit firescului nefiresc de care este bântuită scena ideilor din România, munca foarte importantă a IICCR a intrat într-o umbră nemeritată. Într-un fel, acest con de umbră a fost benefic, dând posibilitatea celor de la IICCR să-și vadă de proiecte, chiar într-un climat de asceză financiară la care au fost supuși.

De la CPDCAR la CPCADCR

În vreme ce mandatul CPDCAR a încetat, ambițiile unora au crescut.

Prin Decizia nr.5/15.03.2007, în temeiul prevedirilor art. 17 și 17 din Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale se hotărăște înființarea Comisiei prezidențiale consultative pentru analiza dictaturii comuniste din Romînia – CPDCADR. Președinte – dl Vladimir Tismăneanu.

Decizia este semnată de președintele Traian Băsescu la 11 aprilie, 2007. La articolul nr. 2 se indică foarte limpede durata de viață a comisiei: “Activitatea acestei comisii se va încheia cel târziu la data de 31.12.2009.”

O durată prea scurtă, pentru o ambiție atât de mare. Se caută soluția și pare a fi găsită.

Un Anschluss stalinist

Sub pretextul unei fuzionări, structura cu mandat limitat (CPCADCR) urmează să înghită structura permanentă – IICCR, produsul încrucișării devenind Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Președinte al noului Consiliu Științific – dl Vladimir Tismăneanu.  În felul acesta, din două mandate temporare, președintele CPACDR trebuie să alunece, nu prea discret, spre un mandat permanent.

În ziua de 24 martie 2009, a avut loc întâlnirea în care conducerii IICCR i s-au prezentat condițiile fuzionării. Ofer câteva citate din documentul ce a înregistrat spiritul și litera întâlnirii, document invocat foarte recent și de dl Vladimir Tismăneanu:

 “Președinte al noului Consiliu Științific – Vladimir Tismăneanu.

Marius Oprea rămâne Presedinte al IICCR.”

Iată câteva dintre condiții:

 “ b. numirea în funcția de secretar științific a lui Cristian Vasile

  c. adăugarea a trei departamente noi în noua structură a IICCR:

-          Cultură, propagandă, ideologie în timpul dictaturii comuniste (condusă de Vladimir Tismaneanu și Cristian Vasile)

-          Economia națională sub comunism (condusă Dragoș-Paul Aligică)

-          Memoria și nostalgia comunismului (condusă Mihai Neamtu) – posibil Mirel Bănică si Angelo Mitchievici.”

 Ce se promite în schimb?

 “2. modificarea bugetului prin noua HG care va configura noua organizare a IICCR pentru a reflecta schimbările menționate mai sus.

  3. În funcție de noua structură a IICCR, a noului plan științific și a personalului anticipat, în HG se va sugera găsirea unui nou sediu pentru IICCR.

4.  HG va revizui atât fondul de editare/de susținere a publicațiilor IICCR, cât și condițiile de publicare a lucrărilor aflate sub egida acestuia. Prioritare vor fi volumele de documente aflate în lucru și Enciclopedia Comunismului Romanesc.“

 Iată și foaia de parcurs:

 “Aprilie – consultarea Consiliului IICCR privind protocolul de unificare.

Aprilie-mai – definitivarea propunerii de HG.

Iunie – înaintarea HG din partea IICCR către premier. Adoptarea HG-ului privitor la noua structură a IICCR (plus buget și locație)

În jurul datei de 21 iunie (cel mai târziu 7 iulie) – prima ședință a Consiliului Științific al noului IICCR.”

Vladimir Tismăneanu îl propune pe Vladimir Tismăneanu

Cine comunică celor de la IICR condițiile fuzionării, numele președintelui Consiliului Științific și prerogativele pe care le va avea acest președinte? Iată:

“Vladimir Tismăneanu a prezentat în debutul întâlnirii propunerile listate mai sus, precizând totodată că noul Consiliu Științific ar urma să se întâlnească o dată sau de două ori pe an pentru a discuta planul de activitate și organizarea bugetului IICCR. Vladimir Tismăneanu a ținut să precizeze că Președintele Consilului Științific va avea rol decizional direct atât în privința planului de activitate cât și în ceea ce privește chestiunile bugetare ale IICCR. Nu va fi funcție onorifică . “

Cu alte cuvinte, președintele Consiliului Științific devine din membru al unei structuri consultative, de îndrumare științifică, membru al Executivului, luând decizii, etc. În plus, funcția nu mai este onorifică.

După știința mea, orice funcție executivă este remunerată, nu? Atunci, de ce ar mai fi nevoie de celălalt președinte, cel al institutului, dl Marius Oprea, și cum rămâne cu acel pro bono invocat de dl Vladimir Tismăneanu, într-un text recent, în legătură serviciile pe care este dispus să le pună la dispoziție?

Scena unui Vladimir Tismăneanu propunându-l pe Vladimir Tismăneanu depășește cu mult atmosferea de fierbinte entuziasm în care cel puțin Stalin, Dej ori Ceaușescu erau propuși de alții.

Cristian Preda  vs documente

Într-un material realizat pentru Hotnews de dl Dan Tăpălagă, la 12 februarie a.c., dl Cristian Preda afirmă: ”Marius Oprea, după ce a spus că va intra în această echipă care produce obiectele intelectuale ale criticii comunismului, a blocat totul“.

Documentul îl contrazice pe dl Cristian Preda dovedind că nici dl Marius Oprea, nici dl Stejărel Olaru nu a acceptat orbește condițiile acestui Anschluss stalinist:

“Stejărel Olaru și Marius Oprea au subliniat faptul că ei nu pot aproba individual astfel de propuneri, fiind necesar ca acestea să fie validate în primul rând de actualul Consiliu al IICCR, cerând în prima fază o amânare a unei decizii până la următoarea ședință a acestui organism. M. Oprea și S. Olaru au accentuat dificultatea întrunirii într-un timp scurt a membrilor Consiliului IICCR. Dar au insistat asupra faptului ca decizia finală asupra restructurării IICCR ar apartine actualului Consiliu. Marius Oprea a propus ințial menținerea actualului Consiliu și crearea unui Consiliu Științific paralel, variantă respinsă de Vladimir Tismăneanu din cauza blocajului decizional pe care o astfel de structură l-ar putea crea. Marius Oprea a sugerat ca pâna în septembrie să aibă loc o nouă ședință în care să se discute fuzionarea IICCR și CPCADCR, propunând ca noua structură să devină operațională odată cu 1 ianuarie 2010.”

“Blocaj decizional?” Ale cui decizii ar fi putut fi blocate? Și ce crimă ar putea constitui blocarea deciziilor unui om care și-ar dori să decidă totul după cum cum îl taie capul?

Se înșeală cu totul dl Marius Oprea când declară că se dorește îndepărtarea lui din motive politice și nu profesionale, și că se urmărește “arondarea politică a institutului”?

Dacă ne gândim la o caracterizare pe care dl Cristian Preda i-o face dlui Marius Oprea (“El nu e decât o portavoce liberală.”), acesta din urmă nu pare a se înșela cu totul.

Este posibil ca dl Marius Oprea să fie, printre altele,  o portavoce a liberalilor, dar, când dl Cristian Preda, o portavoce a PDL-ului, face o asemenea afirmație, mesajul este foarte clar: Plecați voi, că venim noi!  Și asta nu are nimic de-a face cu necesara depolitizare a instituțiilor ce trebuie să se ocupe cu investigarea crimelor comunismului și valorificarea memoriei exilului românesc. Are de-a face doar cu un politicianism arogant și deplorabil.

Argumente și contra-argumente

Dintre argumenetele aduse de cei ce doresc îndepărtarea dlui Marius Oprea, mă opresc la două.

Primul – dl Marius Oprea a fost numit pe criterii politice. Astăzi este obligat să accepte că trebuie înlăturat, tot din rațiuni politice.

Nu îmi amintesc ca la numirea dlui Marius Oprea să se fi pomenit de rațiunile politice pentru care a devenit președintele IICCR. În schimb, astăzi ni se spune, limpede, că trebuie să plece din rațiuni politice. Nu mi se pare o mișcare foarte inteligentă. Cred că ar fi fost mult mai important să aflăm care sunt motivele profesionale din cauza cărora dl Marius Oprea trebuie destituit. Nu le-am auzit încă.

Când un europarlamentar ce vrea să se impună drept un spirit antidogmatic chiar și în propriul partid recurge la un asemenea argument, discuțiile nu mai sunt de principiu; sunt purtate în jurul unor străvezii interese personale.

Când un profesor la o universitate occidentală care își postează opiniile pe un blog aflat sub sloganul Memorie-Libertate-Moderație găsește de cuviință să exporte în România ideea că oricine poate fi schimbat oricând pe motive politice, instituțiile statului pe care, enunțiativ, toți le dorim de altă calitate decât sunt astăzi, nu pot arăta mai bine mâine decât arată azi.

Al doilea – i se reproșează dlui Marius Oprea o atitudine deschis anti-Traian Băsescu și faptul că amenință cu o carte în care il va demasca pe șeful statului.

Fără îndoială, dl Marius Oprea trebuie să accepte că a întreține o tensiune cu șeful statului și, implicit, cu  PDL, nu este cel mai potrivit lucru și că o asemenea tensiune nu este în interesul institutului pe care îl conduce. Când va termina cartea la care lucrează, este liber să o publice și să își asume răspunderea pentru ce semnează ca Marius Oprea, nu ca președinte al IICCR.

Concluzii

Nu este o dovadă de înțelepciune să încurajezi pe cei ce au câștigat niște alegeri cu 51% să ignore drepturile celor ce reprezintă 49%. Așa ceva nu invită la construcție politică, la reconciliere, ci constituie o incitare la practicarea legii barbutului în politică – învingătorul ia totul.

Mâine vor câștiga ceilalți cu 51% și învingătorii de ieri vor avea doar 49% din voturile electoratului. Se vor plăti din nou polițe, se vor prelungi răfuielile politice și personale, iar cei ce votează vor fi lăsați, vorba maneliștilor de serviciu, cu ochii în soare. Din nou și din nou.

Încercarea de a antrena entități precum Administrația Prezidențială și biroul Primului Ministru în jocuri declanșate de orgolii nemăsurate este o lipsă de cuviință față de esența statului de drept.

Evident, cum institutul condus de dl Marius Oprea se află în subordinea Guvernului și în coordonarea primului ministru, dl Emil Boc este îndrituit să ia hotărârile pe care le găsește de cuviință. Dar la fel de evident este că primul ministru ar trebui să fie sfătuit de bine și nu împins să satisfacă apetitul de monopol al anticomunismului  de care poate fi măcinat un om sau un grup.

Comunismul a fost o nenorocire prea mare pentru ca monopolul anticomunismului să nu fie o amenințare ce pune pe gânduri.

Sursa: www.dorin2tudoran.wordpress.com

Anunt postat de Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale - CENTRAS (CENTRAS)

Logare utilizatori

Creeaza cont utilizator

Creeaza contul tau de asociatie si beneficiaza gratuit de toate facilitatile sistemului eAgora
Forumular de inscriere
Solutie web TreeWorks